Zlatan Ibrahimovic ar putea să ajungă la Napoli. Condiția pusă de Carlo Ancelotti: „L-aș lua, dar …” :-)

Zlatan Ibrahimovic ar putea să ajungă la Napoli. Condiția pusă de Carlo Ancelotti:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Zlatan Ibrahimovic, în vârstă de 37 de ani, se gândește la o revenire în Europa. Contractul suedezului cu echipa din America, LA Galaxy, se va încheia în decembrie 2019, iar jucătorul nu se gândește să se retragă din fotbal.

Una dintre țintele lui Ibrahimovic este echipa din Serie A, Napoli, acolo unde este așteptat cu brațele deschise de tehnicianul Carlo Ancelotti, dar cu o condiție: „Desigur că l-aș lua pe Ibrahimovic. Ar trebui să vină cu o mică reducere, poate chiar gratis„.

Dacă se va perfecta mutarea, Napoli ar fi a patra echipă din prima ligă din Italia pentru care a evoluat Zlatan Ibrahimovic în cariera sa. Atacantul a mai jucat la AC Milan, Juventus și Inter Milano.

În MLS, suedezul are o statistică impresionantă. A marcat 46 de goluri în 49 de apariții.

Ibrahimovic a declarat recent că se simte pregătit să se întoarcă și în Premier League, la Manchester United, acolo unde a evoluat în perioada iulie 2016 – martie 2018. În tricoul „diavolilor roșii” a evoluat în 53 de meciuri și a marcat de 29 de ori.

Aș putea juca fără probleme în Premier League. Dacă Manchester United are nevoie de mine, eu sunt aici. Dar sunt la Galaxy, așa că mă scuzați„, a declarat Zlatan Ibrahimovic.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Mădălina Ghenea a stârnit controverse cu ultima sa apariție! S-a urcat pe masă și ce a urmat i-a uimit pe internauți „E jenant ce faci”
Mădălina Ghenea a stârnit controverse cu ultima sa apariție! S-a urcat pe masă și ce a urmat i-a uimit pe…
Fiica lui Gică Popescu a spus totul despre implicarea ei în evenimentul dedicat Generației de Aur. ”În sfârșit!”
Fiica lui Gică Popescu a spus totul despre implicarea ei în evenimentul dedicat Generației de Aur. ”În sfârșit!”
Getuța Sterp a răbufnit și ea la adresa Marei Bănică! Ce i-a transmis jurnalistei: „Să vezi ce bătaie de joc ți-ai făcut singură. Nu rămâne așa”
Getuța Sterp a răbufnit și ea la adresa Marei Bănică! Ce i-a transmis jurnalistei: „Să vezi ce bătaie de joc…
Una mai frumoasă decât cealaltă! Fiicele lui Gică Popescu și Ilie Dumitrescu, apariții spectaculoase la meciul Generației de Aur
Una mai frumoasă decât cealaltă! Fiicele lui Gică Popescu și Ilie Dumitrescu, apariții spectaculoase la meciul Generației de Aur
Ce să pui în cafeaua de dimineaţă ca să slăbești văzând cu ochii
Ce să pui în cafeaua de dimineaţă ca să slăbești văzând cu ochii
Încă un deces neaşteptat în Generaţia de Aur. Rămânem fără valori
Încă un deces neaşteptat în Generaţia de Aur. Rămânem fără valori
BANCUL ZILEI. Într-o zi  vine o băbuță la Banca Națională să depună o suma mare de bani: - Cât?
BANCUL ZILEI. Într-o zi vine o băbuță la Banca Națională să depună o suma mare de bani: - Cât?
Produsele de pe Shein şi Temu s-ar putea scumpi. UE vrea taxe vamale pentru toate comenzile
Produsele de pe Shein şi Temu s-ar putea scumpi. UE vrea taxe vamale pentru toate comenzile
Cel mai SENZAȚIONAL film al lui Demi Moore! Câți ani avea pe atunci?
Cel mai SENZAȚIONAL film al lui Demi Moore! Câți ani avea pe atunci?
Surpriză totală pentru Irinel Columbeanu, în ziua în care a împlinit 67 de ani. Fostul fotomodel l-a făcut să uite de probleme
Surpriză totală pentru Irinel Columbeanu, în ziua în care a împlinit 67 de ani. Fostul fotomodel l-a făcut să uite…
Cum a fost prinsă Bianca Iordache de iubit în timp ce îl ”traducea” cu vestitul crai, Cătălin Cazacu! ”Pentru ăsta îmi ceri tu bani?!” + Diva s-a lipit de perete
Cum a fost prinsă Bianca Iordache de iubit în timp ce îl ”traducea” cu vestitul crai, Cătălin Cazacu! ”Pentru ăsta…
Reguli noi la vămile din România. Autoritatea Vamală Română a făcut anunțul
Reguli noi la vămile din România. Autoritatea Vamală Română a făcut anunțul
Șocant unde au găsit-o moartă pe Raisa, fetița de 2 ani dispărută din fața casei
Șocant unde au găsit-o moartă pe Raisa, fetița de 2 ani dispărută din fața casei
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Amazon Games angajează în București. Care sunt posturile disponibile?
Amazon Games angajează în București. Care sunt posturile disponibile?
O modificare facială ar putea fi un semn de cancer pulmonar, spun pneumologii
O modificare facială ar putea fi un semn de cancer pulmonar, spun pneumologii
Sorana Cîrstea a ratat la mustaţă calificarea în turul secund la Roland Garros
Sorana Cîrstea a ratat la mustaţă calificarea în turul secund la Roland Garros
Iei amendă dacă depășești cu 1 km/h viteza maximă? Cum contești sancțiunea?
Iei amendă dacă depășești cu 1 km/h viteza maximă? Cum contești sancțiunea?
Daliana Răducan a decis ce rochie de mireasă va purta. Reacția savuroasă a lui Răzvan Simion: „Pot arunca o privire?”
Daliana Răducan a decis ce rochie de mireasă va purta. Reacția savuroasă a lui Răzvan Simion: „Pot arunca o privire?”
×